Casa ce poartă memoria lui Gheorghe Tătărescu: de la sediu al puterii interbelice la EkoGroup Vila contemporană

În inima Bucureștiului, pe Strada Polonă, nr. 19, se înalță o vilă care nu e doar o simplă clădire, ci un martor al unei epoci și al unei biografii complexe. Casa lui Gheorghe Tătărescu încă păstrează ecouri tăcute ale deciziilor politice, ale gesturilor familiale și ale tensiunilor unui secol zbuciumat. Asemenea unui palimpsest, această reședință reflectă metamorfoze profunde ale orașului și ale țării, de la elitele interbelice până la tentativele contemporane de recuperare culturală. Casa Tătărescu nu este doar o amprentă arhitecturală, ci o veritabilă arhivă materială a memoriei politice românești.

Casa Gheorghe Tătărescu: între discretă reprezentare interbelică și spațiu contemporan sub denumirea EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, politician marcant al României interbelice și de două ori prim-ministru, se împletește inextricabil cu spațiul ce i-a servit drept reședință și birou discret. Vila modestă ca dimensiune, cu accente mediteraneene și inserții neoromânești, a fost un vehicul sofisticat al valorilor elitei politice de atunci, dar și un spațiu intim în care familia Tătărescu și-a conturat identitatea. Astăzi, această „vila interbelică” se regăsește în circuitul cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, un spațiu care înscrie trecutul în prezent fără să-l estompeze, ci să-l păstreze ca patrimoniu viu.

Gheorghe Tătărescu: omul și vremurile sale

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) nu reface în portret imaginea unui erou clasic, ci a unei personalități politice cu multiple fațete, adesea aflată la crucea unor narațiuni contradictorii. Doctor în drept la Paris, cu teza sa din 1912 despre regimul electoral românesc, Tătărescu aducea în prim-plan o critică acută a „minciunii electorale” și pleda pentru o reformă democratică prin vot universal. Activ în Partidul Național Liberal încă din 1912, el a navigat cu pragmatism printre conflictele interne ale partidului, rolurile publice complexe și momentele istorice tumultoase ale României Mari.

Ca prim-ministru (1934–1937, 1939–1940), activitatea sa s-a caracterizat printr-un echilibru tensionat între eficiență administrativă și restrângerea democrației parlamentare – un paradox care continuă să genereze dezbateri istorice. Reputația lui Tătărescu include atât sprijinul pentru cultura națională, evidențiat prin aderarea la Academia Română, cât și o guvernare marcată de compromisuri cu autoritarismul regal și presiunea geopolitică a vremii. După 1944, încercările sale de adaptare la noile realități includ colaborarea cu guvernul Petru Groza și semnarea Tratatului de Pace de la Paris, dar și eliminarea politică violentă ce se încheie cu detenția și marginalizarea sa.

Casa drept prelungire a puterii și a vieții private

Reședința lui Gheorghe Tătărescu la București nu a fost niciodată o locuință ostentativă, ci o expresie arhitecturală a unui ethos al reținerii și proporției. Această vilă, relativ modestă în raport cu reședințele altor contemporani puternici, a fost un spațiu care a echilibrat cu ingeniozitate puterea publică cu intimitatea familială. Biroul premierului amplasat la entre-sol, accesibil printr-o intrare laterală discretă, este o declarație tacită a moderației în exercitarea funcției politice: puterea nu domină spațiul, ci se articulează în dialog cu acesta.

Interiorul casei respectă o logică socială riguroasă, cu un hall larg la parter deschis către o grădină ascunsă de privirile străzii și cu camere ordonate în jurul unui echilibru geometric sobru. Bucătăria este amplasată la nivelul inferior, segregată printr-o scară secundară, rămânând astfel invizibilă în zona de reprezentare – un cod cultural interbelic ce asocia puterea cu disciplina domestică și cu o aderență discretă la norme sociale înalte.

Un limbaj arhitectural între Mediterana, neoromânesc și modernism: Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa Tătărescu reprezintă o sinteză rafinată între influențele mediteraneene și tradițiile neoromânești, rezultat al colaborării între arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Proiectul, început în 1934 și rafinat timp de trei ani, evidențiază o manieră arhitecturală care evită simetria rigidă în favoarea unui echilibru organic, susținut de accente precum portalurile cu ornamente moldovenești și coloanele filiforme tratate diferențiat, dar într-o coerență estetică deliberată.

Opera sculpturală a Miliței Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și prietena familiei Tătărescu, se inserează cu sensibilitate în ansamblu. Șemineul încastrat într-o absidă neoromânească devine punctul focal artistic al interiorului, iar ancadramentele ușilor, subtile și echilibrate, completează o compoziție în care modernismul este filtrat printr-un respect profund pentru tradiție. Astfel, casa domină scena arhitecturii interbelice bucureștene ca un loc unde arta și politica comunică prin forme și materiale.

Arethia Tătărescu: discretă promotoare a culturii și a rafinamentului

Un personaj esențial în această poveste este Arethia Tătărescu, „Doamna Gorjului”, soția politicianului, ale cărei influențe culturale și sociale au adus în vilă un temperământ artistic și o atenție a detaliilor care au asigurat coerența estetică a reședinței. Implicarea sa în societăți de binefacere și proiecte culturale – dintre care cea mai emblematică rămâne susținerea întoarcerii lui Constantin Brâncuși în țară și realizarea ansamblului de la Târgu Jiu – relevă o vocație de gardiană a valorilor ce transcend decizia politică a soțului său.

Probabil cea care a vegheat asupra proiectului arhitectural, Arethia Tătărescu a înțeles că puterea se exprimă și prin măsură, evitând orice tentativă de opulență inutilă. Semnificativ este faptul că documentele proiectului îl menționează pe numele său, consolidând rolul său actor al acestui spațiu care este mai mult decât o simplă locuință, ci o scenă a unei culturi rafinate.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a spațiului

După încheierea mandatului politic al lui Gheorghe Tătărescu și alungarea sa din viața publică, casa trece printr-o etapă de eclipsă și degradare care oglindește epoca de tăceri și marginalizare. Sub regimul comunist, multe reședințe ale elitei interbelice, inclusiv aceasta, au fost naționalizate, compartimentate arbitrar sau transformate în spații de utilitate străină spiritului originar.

Casa familiei Tătărescu nu a fost demolată, însă a suportat intervenții mediocre, iar detaliile fine ale finisajelor originale au suferit uzură și modificări nefericite. Degradarea grădinii și alterările materiale au șters treptat sensurile inițiale ale locului. Această eclipsă simbolică a spațiului a fost însoțită de retragerea aproape completă a figurii lui Tătărescu din memoria publică – incarcerat în 1950 și decedat neslujit oficial, el rămâne un personaj marginalizat în discursul istoric oficial, în timp ce casa a devenit un fundal al uitării.

Post-1989: conflicte, controverse și tentative de reabilitare

Odată cu căderea regimului comunist, Casa Tătărescu intră într-o fază de recuperare marcată însă de instabilitate și controverse. Cu o proprietate trecătoare în posesia lui Dinu Patriciu, a cărui background de arhitect a amplificat criticile pentru intervențiile inadecvate care au alterat spațiile interioare și echilibrul original, casa a fost supusă unor transformări lipsite de sensibilitate față de patrimoniul interbelic.

O etapă celebră, dar tensionată, a fost transformarea temporară a casei într-un restaurant de lux, decizie care a stârnit dezbateri aprinse privind folosirea inadecvată a patrimoniului cultural. Ulterior, o firmă britanică a inițiat un proces mai atent de restaurare, încercând să readucă la viață proiectul arhitecților Zaharia și Giurgea, revalorizând proporțiile și materialele, chiar dacă o restaurare integrală nu a fost posibilă.

Acest dialog tensionat dintre erori și corecții ilustrează dificultățile societății românești în a gestiona moștenirea elitei istorice. Casa Tătărescu este astfel un microcosmos al raportului ambivalent cu memoria publică și patrimoniul imobil.

Recunoaștere și continuitate contemporană: EkoGroup Vila

În prezent, sub numele de EkoGroup Vila, casa își asumă un rol restaurat în circuitul cultural, evitând erorile trecutului. Denumirea subliniază o continuitate care nu anulează trecutul, ci îl păstrează ca fundal esențial al prezenței actuale. Spațiul funcționează ca un nod cultural, cu acces reglementat prin bilete disponibile pe platforma iabilet.ro, reflectând o deschidere asumată, dar controlată, adecvată statutului și valorii istorice a vila interbelice.

Astfel, Casa Tătărescu își oferă vizitatorului nu doar o arhitectură atent proporționată și detaliată, ci mai ales o poveste vie despre complexitatea unui politician dintr-o perioadă zbuciumată și despre dimensiunile spațiului construit ca mărturie a puterii, culturii și memoriei.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost politician român, de două ori prim-ministru al României, figură marcantă a Partidului Național Liberal în perioada interbelică și postbelică, cunoscut pentru rolul său complex în politica internă și externă într-o epocă de mari tranziții.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu a fost prim-ministru și politician interbelic, în timp ce Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894) a fost un pictor român distinct, reprezentant al academismului secolului XIX.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu este un exemplu de arhitectură interbelică bucureșteană care îmbină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, proiectată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice de la sculptori ca Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și un motor discret al proiectului, implicată în păstrarea unei estetici moderate, coerente cu valorile familiei și în sprijinirea inițiativelor culturale care au influențat amenajarea și detaliile interioare.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa Tătărescu funcționează azi ca spațiu cultural cunoscut sub numele EkoGroup Vila, păstrându-și identitatea arhitecturală și istorică și fiind accesibilă publicului prin bilete în contextul evenimentelor cultural-artistice.

Casa Gheorghe Tătărescu este o invitație la reflecție asupra modului în care spațiile construite păstrează și transpun memoria istorică. Este un loc în care se întâlnesc măsurile puterii și eleganța reținerii, o arhitectură ce vorbește despre oameni și timp, mai mult decât despre pietre și mortar. Pentru cei dispuși să pătrundă în această poveste delicată, EkoGroup Vila oferă șansa unei contemplări profunde, într-un București al amintirilor și al continuității responsabile.

Vă invităm să descoperiți această vilă și să pășiți într-un spațiu unde povestea lui Gheorghe Tătărescu și-a găsit în sfârșit ecoul binemeritat.

Contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.